Dracula Untold: o reinterpretare a istoriei

[lOl ^_*]

Al treilea cel mai vizionat film al toamnei, dupã numãrul de spectatori (57.182) din weekendul premierei, Dracula: Povestea nespusã are cu ce sã þinã publicul în sala de cinema: efecte speciale spectaculoase, o viziune regizoralã prin care debutantul Gary Shore se dovedeºte un regizor extrem de talentat ºi (culmea, in contextul unui film cu elemente horror) sensibil, plus un protagonist care îi ºterge lui Vlad Þepeº aura medievalã.

Luke Evans are aerul unui principe renascentist, stilat ºi calculat, inteligent, cultivat, intelectual, care pune raþiunea ºi politica înaintea violenþei în postura domnitorului valah... Þepes era brutal ºi medieval, asta daca nu cumva ºi psihopat. „Voi face ceea ce un prinþ face: negociazã", îºi propune în primã fazã personajul titular din Dracula Untold, când ameninþarea lui Mehmed Cuceritorul (Dominic Cooper) cere o acþiune imediatã. Dracula lui Luke Evans este ºi incredibil de tandru. Þepes era obiºnuit cu violenþa ºi o considera o modalitate legitimã de dialog ºi de autoritate. Nu cunoaºtem latura lui tandrã, ºi - chiar daca avea vreuna - ºtim despre Þepes doar cã poseda o placere aproape patologicã de a provoca durere ºi oroare. ªtim ca dusese o copilarie durã departe de familie. Cu aerul sãu, Luke Evans mi s-a pãrut potrivit doar în ipostaza „reîncarnatã”, versiunea londonezã, din zilele noastre, a personajului.

Regizorul Gary Shore m-a impresionat prin viziunea regizoralã - deºi e debutant nu a fost înfrânt de faptul cã a avut de abordat un film de anvergura unui fantasy, în care a avut de prins în cadru ºi impresionanta armatã otomanã ºi creatura fantasticã Dracula, ce se metamorfozeazã: se expandeazã în nor de lilieci ºi regrupeazã în formã umanã, în câteva secunde. Dacã Tarantino trecea pe alb-negru în Kill Bill atunci când scenele de luptã deveniserã mult prea sângeroase ca sã mai poatã fi suportate de spectator, Gary Shore proiecteazã preþ de câteva zeci de secunde scenele de luptã pe lama unei sãbii. Secvenþa este magistralã. Tot Shore e autorul uneia dintre cele mai emoþionante secvenþe pe care le-am vãzut pe marele ecran, de la Dredd încoace. ªi acolo un personaj feminin cheie cãdea în gol, în slow motion, secunde în ºir. Momentul e copleºitor.

Sub aspectul efectelor speciale, e ineditã ºi totuºi la îndemânã modalitatea în care Maestrul Vampir (Charles Dance) îºi „simte” victimele. Soundtrack-ul completeazã efectul horror al apariþiei acestui Vampir bãtrân de secole. Desfigurarea corpului de vampir în bãtaia soarelui e, iarãºi un efect reuºit.

Reîntorcându-ne la fidelitatea istoricã, sângerosul domn valah e reconstituit fidel numai la nivel vestimentar. Dacã numele personajelor ºi costumele sunt credibile (e o plãcere sã-l auzi pe Luke Evans rostind numele „Andrei”, „Dumitru”), nu la fel este ºi plasarea istoricã: Vlad Þepes/Dracula nu a domnit niciodatã în Transilvania, ci în Valahia, dupã cum un popor „transilvãnean” - cum e numit în film - nu existã. Reconstituirea cadrului geografic este aproape la fel de subþire, însa peisajul de „Stapânul Inelelor„ deranjeaza mai puþin dacã þinem cont de faptul cã filmul e, pânã la urmã, un fantasy. Elementul narativ al tributului acordat turcilor este unul corect din punct de vedere istoric, aºa cum ºtim din manuale, ca ºi descrierea tributului în copii pentru a-i face ieniceri (o practicã a vremii, care a rãmas un element odios al dominaþiei otomane în Balcani- deºi privitã de cealaltã parte a istoriografiei descrie o armatã modernã cu soldaþi bine antrenaþi ºi suficiente libertãþi ºi drepturi pentru contextul istoric). Punctul final al luptei este depunctat de o replicã ridicolã „Te voi scoate din cãrþile de istorie” ( pe atunci cuvântul, chiar pentru scrierile de cronicari, ar fi fost altul).


sursa