|
Formula propusã de studioul MachineGames pentru Wolfenstein: The New Order (acþiune old school, exclusiv single player, cu influenþe atât de la stãbunicii genului first person shooter, cât ºi din partea unor clasici precum seria Half-Life) a funcþionat de minune, Bethesda trezindu-se astfel cu un titlu foarte bine primit, atât de presa de specialitate, cât ºi de comunitatea de jucãtori.
Evident, în zilele noastre, orice urmã de succes comercial trebuie exploatatã la maximum, apariþia unui pachet de conþinut suplimentar devenind astfel inevitabilã în cazul unui joc precum Wolfenstein: The New Order. Important este însã cã, de aceastã datã, Bethesda, pionierul DLC-urilor superficiale (mai þineþi minte armura pentru cal din The Elder Scrolls IV: Oblivion?), a gândit de douã ori înainte sã se arunce ca proverbialul pui cãtre ºi mai proverbialele mucozitãþi nazale.
Astfel, am ajuns sã avem parte de Wolfenstein: The Old Blood, un expansion pack în adevãratul sens al cuvântului, aºa cum se realizau aceste add-on-uri pe vremuri: conþinut mult, consistent, în ton cu jocul iniþial, oferit la un preþ absolut decent (90 lei, în cazul nostru). Mai mult, pentru a vã bucura de cele 6-7 ore de gameplay nou din Wolfenstein: The Old Blood (deloc surprinzãtor, avem parte de o durata de joc mai mare decât în multe alte titluri cu pretenþii), nici mãcar nu aveþi nevoie de un exemplar al jocului original The New Order.
The Old Blood are la bazã filosofia vechilor expansion pack-uri ºi în privinta modului în care este structurat, echipa producãtoare de la MachineGames mergând pe ideea simplã de “arme, inamici ºi niveluri noi”. Povestea, de aceastã datã, este mult mai puþin dezvoltatã decât în The New Order: suntem în anul 1946, iar naziºtii sunt aproape de a câºtiga cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. Super-agentul B.J. Blazkowicz nu poate lãsa ca acest lucru sã se întâmple, fiind infiltrat chiar în castelul Wolfenstein, în încercarea de a gãsi un document secret, capabil sã întoarca soarta rãzboiului.
Momentele emoþionale ºi personajele memorabile au trecut în plan secundar, accentul fiind pus de aceastã datã pe acþiunea purã, în stilul clasic al first person shooterelor de odinioarã. O alegere excelentã, dacã ar fi sã ne întrebaþi pe noi, povestea din Wolfenstein: The Old Blood ocupând fix spaþiul acela necesar pentru da un context mãcelului de naziºti ºi nimic mai mult. Dupã cum spuneam, acþiunea porneºte în castelul Wolfenstein, urmând ca, în a doua parte a acestui expansion, sã facã tranziþia cãtre orãºelul Wulfburg. Nivelurile, astfel, au fost create atât pentru încurajarea ideii de explorare, dar mai ales pentru a acomoda schimburile de focuri caracterstice seriei.
Cât despre noutãþile de gameplay, acestea sunt strâns legate de noile arme pe care Blazkowicz le are la dispoziþie in The Old Blood, precum ºi de inamicii pe care îi are de înfruntat. Chiar de la începutul expansion-ului facem conoºtinþã cu niºte super-soldaþi, ale cãror costume de armurã sunt alimentate de la reþeaua electricã a castelului. Avem astfel de ales: fie întrerupem temporar sursa de electricitate ºi îi putem elimina uºor folosind þevile din dotare (o nouã armã melee), fie îi înfruntãm direct, încercând sã ne dãm seama care este punctul lor slab.
Mai târziu, în joc, vom primit ºi o armã clasicã pentru shooterele de modã veche: double barreled sawed off shotgun-ul (puºca cu þeava dublã, tãiatã cu fierastraul), extrem de eficientã împotriva locuitorilor mai mult sau mai puþin vii din Wulfsburg. De asemenea, conceptul de explorare atentã este încurajat ºi de includerea þevilor de care aminteam mai devreme, ce pot fi folosite ºi pentru a escalada (sau distruge) unii pereþi, permiþând astfel descoperirea de noi secrete.
Ca ºi în The New Order, multiplayer-ul lipseºte cu desãvârºire din The Old Blood, ducerea la bun sfârºit a nivelurilor deblocând însã o serie de challenge-uri. Acestea oferã o anumitã dozã de rejucabilitate, obiectivul fiind obþinerea unui punctaj cât mai bun din confruntãrile cu seriile de inamici, folosind locaþii prestabilite din cadrul campaniei propriu-zise.
Astfel, dacã în ceea ce priveºte gameplay-ul efectiv prea puþine lucruri pot fi reproºate noului The Old Blood, trebuie sã ne oprim nou, din pãcate, asupra tehnologiei din spatele acestui joc. Dupã cum am amintit ºi în review-ul lui Wolfenstein: The New Order, motorul grafic id Tech 5 folosit de acest joc este complet depãºit, texture pop-in-ul ºi artefactele de compresie fiind, din nou, prezente la tot pasul.
Din fericire însã, s-au fãcut anumite progrese în ceea ce priveºte optimizarea: singura porþiune din joc care pune probleme în ceea ce priveºte framerate-ul este prologul, aºadar nu intraþi în panicã dacã The Old Blood nu reuºeºte sã susþinã constant 60fps în respectiva zona. Odatã cu tranziþia cãtre primul capitol ºi începerea acþiunii propriu-zise, lucrurile vor reveni la normal, fãrã probleme notabile de framerate (nu activaþi însã Vsync-ul din joc, pãstraþi-l pe Adaptive sau Off).
Astfel, am reuºit sã avem o experienþã fluentã ºi plãcutã de joc chiar ºi pe un laptop de gaming învechit, cu hardware de acum 4 ani, Wolfenstein: The Old Blood rulând fããa probleme pe acest sistem folosind setãrile medii de calitate ºi o rezoluþie de 1600x900.
Nu existã niciun dubiu: Wolfenstein The Old Blood este un titlu demn de renumele seriei, ceva mai concentrat decât The New Order, cu un accent evident pus pe acþiune (în detrimentul sentimentalismului) ºi cu un raport conþinut / preþ parcã de neimaginat pentru anul 2015. Sperãm cã Bethesda va gestiona la fel de bine ºi viitorul DOOM…
|
World of Warcraft
