De ce unii gheþari "sângereazã"?

[GabrielDrunk]

Concentraþia mare de fier îngropat sub masivul gheþar Taylor, din Antarctica, produce un curios ºi spectaculos efect de sângerare.



Gheþarii, aceste mase imense de gheaþã aflaþi în una dintre cele mai reci zone ale planetei, conþin, de fapt, apã. Cu toate acestea, unii dintre ei transportã, de asemenea, o serie de roci ºi minerale care le pot modifica aspectul, de obicei alb albastru. De exemplu, în Antarctica existã un loc scãldat de fluxuri de apã de culoare roºcatã, cunoscut sub numele de „cascada de sânge”.

Acest lichid purpuriu apare ca o ranã deschisã în mãruntaiele gheþarului Taylor, numit astfel în onoarea lui Thomas Griffith Taylore, explorator ºi geograf australian, membru al expediþiei lui Scott la Polul Sud, în 1911. El a fost primul care a admirat acest peisaj unic în regiunea antarcticã din Valea Seacã, una dintre cele mai uscate zone ale lumii. Structura gheþarului, care ajunge la 54 de kilometri lungime ºi o grosime de 400 de metri, nu este complet îngheþatã.

Partea solidã a gheþarului trece deasupra unui lac ale cãrui ape au o concentraþie de sare de patru ori mai mare decât în oceane, plus un conþinut ridicat de fier. Iniþial, oamenii de ºtiinþã care au investigat fenomenul au crezut cã aceastã culoare roºie provenea dintr-o populaþie de alge, dar s-a descoperit cã, de fapt, este datoratã abundenþei de metal: atunci când lichidul curge spre exterior, ionul feros se oxideazã în contact cu atmosfera iar oxizii produºi - puþin solubili - se depoziteazã la suprafaþã.

Aceastã zonã subteranã de apã sãratã are o vechime între 1,5 ºi 2 milioane de ani ºi adãposteºte un ecosistem bogat de bacterii autotrofe care metabolizeazã ionii de sulf ºi fier

Descoperirea i se datoreazã cercetãtoarei Jill Mikucki, microbiolog la Universitatea din Tennessee. Conform testelor de laborator, aceste organisme microscopice folosesc sulfatul ca un catalizator în respiraþie, luând fierul în forma sa fericã – insolubilã - ºi îl transformã în feros – solubil în apã - folosind ca sursã de energie materia organicã din vecinãtate.

Mikucki ºi echipa sa au fost primii care au observat fenomenul în naturã. Datoritã izolãrii lor, aceste microorganisme au avut o evoluþie diferitã de cea a bacteriilor similare care populeazã oceanele.

Sursa